Azi am fost la o conferinţă – eveniment, destul de amplă, organizată de studenţi de vârsta mea, din secţia mea, conferinţa fiind tema lor la materia Comunicare ştiinţifică. Tema conferinţei a fost «Prezentarea opţiunilor de studiu pentru anul III Comunicare», o chestie foarte utilă, de altfel, având în vedere că, după 2 ani de materii generale şi câteva opţionale, studenţii trec pe un profil mult mai specific. Prin urmare, trebuie să fie informaţi în ceea ce priveşte fiecare domeniu în care s-ar putea specializa.Aşadar, în anul III de Comunicare, studenţii se pot profila pe:

- Info-media – orientare – jurnalism: presă scrisă, radio, televiziune, presă electronică.

- Comunicare ştiinţifică, tehnică şi industrială – profil ce se cuvine, conform descrierii prezentate, unei persoane cu rol de clarificator într-un grup. Cel ce iubeşte cuvintele, ştie să transpună, să explice, să pună în valoare. Domeniile în care îşi poate îndeplini acest rol sunt nenumărate, între care: industrie, medicină, mediu, economie, finanţe.

- Comunicare în domeniul arte – muzică, film, teatru, arte plastice, dans – toate domenii în care studenţii pot face stagii de practică, în cadrul festivalurilor, muzeelor sau al organizaţiilor culturale.

- Management. Promovare – în domeniul comercial sau nu, specializarea poate însemna comunicare politică, relaţii publice, implicând cunoştinţe de marketing, organizare, cunoaşterea publicului ţintă.

Am fost în vacanţa de Paşti acasă. Nespus de bine. Aveam deja două luni în Belgia, ca şi Erasmus. Numai ajunsă acasă mi-am dat seama de diferenţele dintre ţări. Atunci când am ajuns în Belgia, nu au fost atât de evidente. Nu vreau să spun că sunt diferenţe - nici izbitoare, nici foarte multe. Dar interesante şi… bizare, dacă pot spune aşa.

Prima chestie de care m-am poticnit a fost pupatul. Şi anume am ajuns în Constanţa, după un drum de vreo 7h, cu tot cu avion şi maşină, şi prima persoană pe care o văd e un vecin de la parter cu care mă jucam în spatele blocului când eram mică. Şi cu care nu am avut vreo conversaţie mai lungă decât  «Salut ! Ce faci ? Bine. Tu ? Şi eu. De la piaţă/şcoală/chef.» vreodată. Şi mă trezesc că mă duc să îl pup. Pe obrazul stâng, întrebându-l ce mai face. Pentru că aşa fac belgienii. Nu ştiu dacă e obicei, dar în România, pe lângă faptul că pupăm de două ori, începem şi cu obrazul drept. Cel puţin eu cu prietenii mă sincronizez. Ei bine, când m-am întors din Belgia i-am pupat pe toţi pe gură, din simplul motiv că începeam cu obrazul stâng. Şi trebuia cu dreptul. Mda.

Erasmus a fost o decizie luată fără timp de gândire. Norocul a făcut să am timp câteva luni să conştientizez că voi pleca singură într-o ţară străină, pentru un semestru. Bursa a fost anunţată în aprilie, iar eu m-am hotărât cu o zi înainte de data limită că vreau să mă înscriu. După care a urmat o lună de drumuri către şi de la Rectorat pentru a rezolva dosarul Erasmus.

Carte de vizită Erasmus:

Acesta e începutul unei poveşti despre studenţi de toate culorile care stau închişi într-o clădire mare şi gri, cea mai înaltă dintr-un orăşel industrial, mohorât, în care plouă 7 zile pe săptămână.

Vă invit să intraţi în clădire. La dreapta e liftul. Alegeţi un etaj de la 1 la 9. Eu vă sugerez 5. Acolo stau studenţii Erasmus. La etajul 5 în bucătărie se bea cafea italiană, facută de italieni adevăraţi, se bea bere belgiană băgată pe furiş în internat, se râde mult cu spaniolii şi francezii, se ascultă poveşti vechi şi noi, se discută şi se dispută subiectele controversate din istoria fiecărei naţii.

Vă fac cunoştinţă cu Michele. Are 23 ani, e din Sardinia şi crede că Erasmus e o experienţă frumoasă, iar cele mai faine chestii sunt că nu te plictiseşti niciodată şi îţi faci prieteni din prima zi. E înnebunit după reggae şi, totuşi, e vocalist într-o trupă rock italiană.